Problema era ca ne concentram doar pe rezultate. Iar in frenezia momentului, atentia la detalii precum puterea de taiere a unei paste de polish, dificultatea la aplicare a unei protectii sau duritatea lacului protector treceau complet neobservate. Dar asta nu se putea intampla la nesfarsit.
Asadar, intr-o zi in care impreuna cu mai multi prieteni am mers in Parcul Tineretului pentru a ne lustrui masinile, un detaliu ne-a atras atentia. Dintre toti (6 la acele momente), unul a ramas in urma cu ceruirea. Si nu era prima data cand i se intampla asta, dar acum diferentele de timp erau considerabile. Sigur… s-a ras, s-a glumit pe seama lui si, adolescenti fiind si dornici de atentie si apreciere, i-am propus prietenului nostru sa facem un pariu: Mai exact, i-am propus ca la urmatoarea „sedinta de detailing” sa schimbam masinile intre noi iar daca eu (Liviu) nu reusesc sa o termin inaintea lui, aveam sa platesc urmatoarea „transa” de produse.
Zis si facut! Ne-am adunat iar in saptamana care a urmat si ne-am apucat de treaba. Va imaginati ca nu mica mi-a fost surpriza sa constat cu propriile simturi ca EFECTIV TOATE procedurile se desfasurau cu o mult mai mare dificultate pe autoturismul lui. Am constatat la acel moment ca elementele aveau nevoie de mai mult produs pentru acoperire (am consumat cu ⅓ mai mult produs decat as fi consumat la a mea). Am constatat, de asemenea, ca produsul parca se usca mai repede pe caroserie si ca, procesul de stergere a cerii este mult mai greu de realizat. Fratilor, greu! Greu, GREU!. Si cel mai frustrant a fost ca desi inaintea aplicarii cerii masina avea un luciu placut, dupa stergerea produsului aceasta arata de parca era incarcata cu grasimi. Grasimi care cumva aderasera la lac pentru ca sub nicio forma, acestea nu mai dispareau. Ba din contra, pe masura ce incercam sa le stergem, mai mult parca se intindeau.
Peste cativa ani ne-am dat seama ca de fapt cele pe care noi le banuiam a fi grasimi, erau de fapt microzgarieturi aparute in urma procesului de stergere. In mod normal, povestea s-ar fi terminat aici insa, pentru noi abia aici a inceput! Astfel, am inceput sa cautam printre prieteni si alte masini asiatice pe care sa le „lucram” cu mainile noastre, ca sa ne putem da seama daca experienta precedenta fusese exceptia de la regula sau era insasi regula! La ani distanta de atunci, si dupa zeci de masini lucrate, am putut spune ca da! Prietenul nostru a avut dreptate. Masina lui intr-adevar se lucra greu si avea cu adevarat o vopsea sensibila. Partea buna este ca am invatat o lectie! Sau chiar mai multe… 🙂 Partea proasta este ca si acum, prietenul nostru inca mai rade de noi 😆
Protagonisti:
- Masina prietenului nostru – Mazda 626 (fabricatie 1992)
- Masina mea: Dacia Break (fabricatie 1999 cu bord CN!!!😄)